play. work. play. again
Cu romani, Romania, 2014, viitor, conferinta – cuvinte scrise iar si iar. Nu deschid pagina cu propuneri de nume. Stiu sigur ca nu se putea numi altfel decat Conferinta Anului Viitor.
Cum conferinta anului viitor daca se intampla anul asta? Da, asa. Mi-a placut contradictia asta aparenta. Imi place. Si da, cand unul dintre cei 39 de invitati a zis la inceputul discursului ca i-a placut foarte tare numele, mi-as fi dorit sa ma duc sa-i fur microfonul si sa le zic tuturor ‘eu l-am facut!’. M-am abtinut.
Miercuri dimineata, prima zi dintre cele doua ale conferintei. Gol in stomac stupid pentru ca eu nu trebuia sa urc pe nicio scena si nici sa vorbesc la vreun microfon. Dar gol in stomac. Cand a intrat primul speaker mi-am dat seama ca e bine, ca e asa cum am scris in atatea articole si comunicate ca o sa fie.
Nu stiu cand au trecut cele doua zile. Aplauze, rasete, iar aplauze, nod in gat pentru ca iata, se vorbeste despre copii abandonati, apoi ‘bulanul lui Piturca’ din prezentarea lui Naumovici si iar rasete, limonada pentru copiii blonavi, Simona pe care o vad cu coada ochiului ca plange, liniste, dar dupa 15 minute iar zambete la o alta prezentare, pauza, 30 seconds to Mars – City of Angels (varianta asta: http://www.youtube.com/watch?v=Ntlt2tKi4do) pe care am ascultat-o prima data atunci in prezentarea lui Laurentiu Dumitrescu si de zeci de ori in urmatoarele zile, doamnelor si domnilor va rugam sa luati loc, peste cateva minute alti 5 invitati ne vor spune ce cred despre Romania anului 2014, Nicolae Voiculet care canta la nai demential, aplauze, oameni frumosi si fericiti, energie pozitiva cat pentru un an de zile.
In toata agitatia aia placuta stiu ca am avut constant sentimentul de ‘ce bine ca sunt aici, ce bine!’.
Ce bine ca am fost acolo!
Daniela (texteuza, Funvertising)