Zilele trecute mergeam spre casa cu Simo si Tavi in masina.
Tocmai iesisera din DTP fisierele pentru campania de 1 Decembrie si inca eram cuprinsi de un spirit patriotic.
Comentam cum Tavi si Elisa ar fi vazut-o altfel, dar ca fiind pe baza de drapel national, ar fi fost riscant, comentam originea sarmalelor si a muraturilor, vorbeam cum am uitat ca Ziua Nationala e mai mult decat o zi libera, si uite-asa usor, usor, am ajuns si la marea poezie patriotica a copilariei noastre.
Sau, cel putin a copilariei mele…
Nu stiu pentru fiecare din ei ce a insemnat Scrisoarea a III-a, dar mie mi-aduce aminte de fascinatia pe care am simtit-o prima data cand mi-a recitat-o tata intr-o dupa-amiaza de duminica. Eram in clasa II-a sau a III-a, dar parca si acum ii aud tremurul vocii, si mandria cu care intona fiecare vers. Nu cred ca dintr-un patriotism excesiv, ci poate doar pentru ca in ciuda dezamagirii, a dezgustului constant si a neincrederii, in fiecare dintre noi poezia asta isi gaseste un ecou.
Am incropit vers cu vers, cand unul cand altul, franturi din ea, iar cand intr-un final ne-am blocat, ne-am uitat unul la altul parca cu regret ca nu mai putem continua…
— De-un mosneag, da, imparate, caci mosneagul ce privesti
Nu e om de rand, el este domnul Tarii Romanesti.
Eu nu ti-as dori vrodata sa ajungi sa ne cunosti,
Nici ca Dunarea sa-nece spumegand a tale osti.
Dupa vremuri multi venira, incepand cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneste, cu Dariu a lui Istaspe;
Multi durara, dupa vremuri, peste Dunare vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii si multime de norod;
Imparati pe care lumea nu putea sa-i mai incapa
Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamant si apa —
Si nu voi ca sa ma laud, nici ca voi sa te-nspaimant,
Cum venira, se facura toti o apa s-un pamant.
…..
Eu? Imi apar saracia si nevoile si neamul…
Si de-aceea tot ce misca-n tara asta, raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;

N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima, Baiazid!

La multi ani, Romania!

PS dupa citirea acestui post, Simo comenteaza: “Pai n-ai zis adevaru’ acolo, noroc cu mine, ca voi nu mai stiati nimic”…. corect! Stia Simo, nu gluma!