este in fiecare an o calatorie intr-o alta lume. Una in care locuiesc doi oameni pe care fiecare gest marunt al meu ii face fericiti. Dar fericiti-fericiti, fericiti pe bune, cu sclipiri in ochi si zambet pe toata fata. Mananc cu pofta ceva? Lor nu le mai trebuie mancare 3 zile. Se satura privindu-ma pe mine. Si de fiecare data, ma intreb de ce? De ce? Nu o sa gasesc niciodata raspunsul, asa ca ma multumesc sa-i imbratisez iar si iar si iar. Si sa le povestesc maruntisuri care lor li se par cele mai importante lucruri de pe Pamant.

In lumea asta noua nimeni nu stie ce inseamna caffe-frape, facebook, zara, status meeting, deadline, kfc, starbucks, cati lei noi sunt intr-o mie de euro sau cat costa o vacanta la Paris. Trist? Nu! Oamenii mei de acolo sunt mai fericiti decat toti cei de aici, din lumea asta a noastra plina de branduri.

Acolo, ei considera ca pensia de 700 de lei (impreuna) e foarte mult. Si ca cei 3.000 de lei pe care tocmai i-au bagat la CEC sunt o avere.

Acolo, in locul meu de langa soba, in camera mica, inconjurata de ei, nu mai am nevoie de nimic. E mai simplu decat simplu. Si bine.

Daniela Habara